joi, 2 ianuarie 2014

An Nou feroviar cu o primă aniversare marcată prin... uitare!

2 Ianuarie 2014 – o zi ce poate părea ca oricare alta... majoritatea dintre noi percepând-o doar ca pe „un prilej de odihnă şi refacere” după clipele festive din „noaptea revelionului”.
Însă pentru feroviarii târgovişteni şi pentru din ce în ce mai rarii iubitori ai lumii „trenurilor de odinioară” această dată are şi o altă simbolistică... paradoxal... aproape necunoscută, ea aducând cu sine prilejul pentru o scurtă incursiune în tainele unor clipe petrecute acum mai bine de un secol când, la începutul anului 1884... tot într-o zi de 2 Ianuarie... primul „car de foc” s-a oprit la peronul gării oraşului de pe malul râului Ialomiţa.
Povestea celor 130 de ani de serviciu neîntrerupt ai căii ferate Titu – Târgovişte îşi deapănă firul pornind din slovele Înaltului Decret Regal Nr. 1387 , documentul, publicat în Monitorul Oficial Nr. 247 / 9 Iunie 1882, fiind prima concretizare a unei lungi serii de iniţiative elaborate în anii 1860 – 1872, proiecte nematrializate însă din motive ce au rămas în mare parte „o enigmă istorică”.
În contextul favorabil creat de apariţia premiselor pentru exploatarea sistematică a bogatelor resurse de combustibili fosili din subsolul Subcarpaţilor Getici, construcţia „drumului de fier” de la Titu la Târgovişte avea să fie dorită nu doar de industriaşii epocii (interesaţi în special de ţiţeiul ce fusese descoperit în zonă începând din anul 1857, de piatra de construcţie din Munţii Leaota şi de „aurul verde” al pădurilor ce acopereau versanţii abrupţi ai Bucegilor) ci şi de tânăra administraţie C.F.R (dornică să găsească o modalitate rapidă pentru transportul cărbunilor ce începuseră a fi extraşi din minele deschise la Sotânga, Doiceşti şi Aninoasa).
Mai mult, întregul proiect avea să atragă atenţia conducerii Ministerului de Război, deosebit de receptivă la ideea realizării unei legături directe cu „Arsenalul Armatei” de la Târgovişte şi „Pulberăria” ce funcţiona în apropierea micii localităţi Lăculeţe.
Demarată în toamna anului 1882 şi încredinţată militarilor Companiei VII Căi Ferate din cadrul Regimentului I Geniu – Bucureşti, condus de colonelul A. Berindei, constucţia căii ferate Titu – Târgovişte a progresat relativ rapid, cei 31,7 kilometri ai traseului fiind deschişi circulaţiei după numai doi ani, la 2 Ianuarie 1884, dată când primul tren a oprit la peronul gării din oraşul ce timp de peste trei secole a adăpostit între zidurile sale Curtea Domnească a Ţării Româneşti.

Gara Targoviste - imagine de pe o carte poştală editată în anul 1917
 Ulterior, noua linie avea să fie prelungită, în etape succesive, întâi până în gara Lăculeţe (tronson deschis în ziua de 1 Ianuarie 1890), apoi până la Pucioasa (localitate unde trenul a ajuns pentru prima oară la 27 Mai 1894) şi în final până la Pietroşiţa (1 Februarie 1912), punct unde traseul său avea să se oprească pentru totdeauna, ambiţiosul proiect ce avea drept scop final construcţia „drumului de fier” ce urma să realizeze legătura cu magistrala Ploieşti – Braşov (amplă lucrare edilitară ce urma să includă şi cel mai lung tunel din România acelor vremuri) fiind întreruptă de izbucnirea Primului Război Mondial.

Personalul căii ferate Titu - Târgovişte - 1915
 Timp de peste opt decenii (între anii 1884 – 1968) trenurile de călători şi cele de marfă ce au circulat pe calea ferată Titu – Târgovişte au fost remorcate de locomotivele înregistrate în parcul „depositelor” Bucureşti şi Titu, ulterior locul „bătrânelor doamne cu abur” fiind luat de urmaşele lor diesel tip 060-DA şi DHC 1250 ce circulă şi în prezent pe acest traseu.
 
Mersul trenurilor pe linia Titu - Pietroşiţa - 1935
Parcul de locomotive al Remizei Titu - 1945